Informaţie pentru consumatori

Oficii comerciale

Vă informăm  că au fost efectuate modificări în reţeaua structurala  pe Oficiile Comerciale  al întreprinderii ÎCS RED UNION FENOSA SA .
 


Stimaţi clienţi!
 
Aducem la cunoştinţa d-stră că în legătură cu optimizarea reţelei de oficii comerciale ale ÎCS „RED Union Fenosa” SA, în perioada iulie-octombrie 2010 au fost închise oficiile comerciale din următoarele centre raionale: Ceadîr-Lunga, Basarabeasca, Teleneşti, Nisporeni, Ştefan-Vodă, Cimişlia, Cantemir, Vulcăneşti, Călăraşi, Leova, Străşeni, Ialoveni, Anenii Noi, Criuleni. Atribuţiile acestor oficii comerciale au fost transmise Oficiilor comerciale teritoriale corespunzătoare, care pe viitor vor presta clienţilor ÎCS „RED Union Fenosa” SA întregul spectru de servicii.


Lista oficiilor comerciale centrale care au preluat atribuţiile oficiilor închise se ataşează aici.
În raioanele indicate, toate înrebările privind activitatea întreprinderii ÎCS „RED Union Fenosa” SA sunt soluţionate de către clienţi în oficiile poştale teritoriale prin intermediul expedierilor poştale, mesaje electronice, fax, telefon, fără a fi necesară deplasarea în centrele raionale unde sunt amplasate oficiile comerciale.


La orice oficiu poştal veţi avea posibiltatea:
 
·să achitaţi facturile curente;
·să achitaţi datoria din luna anterioară în lipsa facturii sau cu prezentarea acesteia;
·să achitaţi orice tip de servicii (conectarea consumatorului nou, conectarea după achitarea datoriei, sigilarea/desigilarea contorului ş.a.);
·să transmiteţi orice informaţie, inclusiv copiile documentelor pentru perfectarea contractelor, de asemenea cereri, reclamaţii ş.a. prin una din metodele susmenţionate;
·să semnaţi contractul de furnizare a energiei electrice imediat după procedura de perfectare a contractului;
·alte servicii.


    În scopul înlesnirii procesului de soluţionare a problemelor legate de activitatea întreprinderii Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A, în fiecare oficiu poştal  este pus la dispoziţie consumatorilor  Ghidul utilizatorului. Numere de telefoane ale oficiilor comerciale le puteti gasi  aici
 
Cu eventuale întrebări sau pentru consultaţii cu privire la serviciile Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A., vă puteţi adresa 24 din 24 de ore la Oficiul Telefonic al întreprinderii, formând numerele locale , indicate în fiecare factura pentru energia electrică şi în fişierul ataşatprecum şi prin:
·fax: (022) 43-12-05
·e-mail: OT24@ufmoldova.com


Cu respect,
Administraţia Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A.

=================================================================================

 

Lista serviciilor oferite de catre oficiile comerciale a I.C.S "RED UNION FENOSA" S.A.

  • Încheierea şi re-perfectarea contractelor
  • Modificarea datelor clienţilor (în baza documentelor prezentate )
  • modificarea conturilor (în baza documentelor prezentate )
  • recalcularea facturilor
  • recepţionarea reclamaţiilor
  • încasarea facturilor pentru energia electrică de la 8-00 până 17-00
  • înmânarea duplicatelor facturilor
  • încheierea acordurilor despre achitare în rate
  • vânzarea materialelor ( contoare, cablu etc. )
  • verificarea funcţionării contoarelor
  • conectare după deconectare
  • prezentarea actelor de verificare pentru clienţii juridici
  • încasarea plăţilor pentru locurile de consum deconectate
  • încasarea plăţilor pentru serviciile suplimentare ( pentru clienţii casnici )
  • anularea contractelor
  • recepţionarea cererilor de la clienţii noi

Lista oficiilor comerciale:

 

Filiala Adresa Şef  № telefon
Chisinau str.A.Doga , 4 Leiciu Marina. 43 11 11
Hincesti str.Industriala , 14 Talmaci Nadejda 269 23 393
Causeni str.Alba Iulia , 69 Romanenco Liudmila 243 20 460
Orhei str.Negruzzi, 76 Cocearina Stela 235 25 715
Comrat str.Lenin, 203A Gheorghieva Nina 298 20 460
Cahul str. Alexei Mateevici, 25 Granici Angela. 299 22 913